menu Home
newartist

Marsquake lansează un nou single – „Cerc”

| 6 ianuarie 2023

Marsquake lansează noul single În Cerc

Trupa de rock / metal alternativ Marsquake lansează al treilea single, intitulat „În Cerc”. 

Fiecare dintre noi ajunge în anumite părţi ale vieţii să simtă că este blocat într-un cerc vicios din care nu poate scăpa deoarece de fiecare dată ne minţim că “acum o să fie diferit”.

Fie că este vorba despre o relaţie toxică, un job stresant sau orice fel de situaţie care se repetă la nesfârşit şi are consecinţe negative, în momentul în care conştientizăm că ne învârtim în cerc simţim nevoia de a ne elibera, dorinţa de a pleca şi de a renunţa la speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi.

De foarte multe ori când ne confruntăm cu situaţii grele, deşi ne dorim să fim ascultaţi, simţim că trăim într-o “mare de surzi şi muţi” în care nimeni nu ne aude şi nimeni nu vrea să ne ajute.

Astfel, prin versurile piesei În Cerc, Marsquake întruchipează un strigăt după ajutor al unui om care se simte prea ameţit ca să se mai învârtă.

Compoziţia este semnată de membrii trupei, versurile fiind realizate de Andrei-Tiberiu Gîrd.

Piesa a fost înregistrata în studioul Taine Multimedia, partea de mix şi master fiind asigurată de Mihai Alexandru Dincă.

Gabi Neagu și Ștefan Maidaniuc au înființat formația Marsquake în 2020. La scurt timp li s-a alăturat Romeo Unga la bas, iar Andrei-Tiberiu Gird a definitivat formula, dând voce pieselor deja compuse.

Genul abordat este un mix eclectic de rock alternativ în limba română și influențe post-grunge, metal si electro.

Proveniența numelui Marsquake reprezintă un fenomen nou descoperit și confirmat: prezența cutremurelor marțiene. O caracteristică a acestora este durata ridicată, fiind înregistrate seisme intense, cu o durata de peste o ora și jumătate; intensitate ce se regăsește și în muzica formației.

Marsquake înseamnă:

Gabi Neagu – chitara

Ștefan Maidaniuc – tobe

Romeo Unga – bas / synth / backing vocals

Andrei-Tiberiu Gîrd – voce

Materialul, în format digital, poate fi ascultat sau descărcat de la acest link: https://distrokid.com/hyperfollow/marsquake/n-cerc

Contact

FACEBOOK: https://www.facebook.com/Marsquakero

INSTAGRAM: https://www.instagram.com/marsquakero

BANDCAMP: https://marsquakero.bandcamp.com

SITE OFICIAL: https://marsquake.ro/

LINKTREE: https://linktr.ee/marsquake

Comments

This post currently has no comments.

Leave a Reply


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.





  • cover play_circle_filled

    90hit
    se aude bine

play_arrow skip_previous skip_next volume_down
playlist_play