E vremea pentru ITP
Se pare că a venit vremea să „mă caut”. Poate mă și regăsesc, cine știe… nici măcar eu nu mai sunt așa sigur. Nu am idee dacă trec ITP-ul, aflu mâine, dar ce știu e că azi doi medici mi-au zis de bine, cică sunt pe drumul ăl bun, nu’ ălălalt. Cred că asta e bine… Dacă în Februarie aveam 162 kg, apoi în Aprilie 152 kg, iată-mă aproape de un nou prag psihologic, la 142 kg, sunt aproape de unde am plecat când am renunțat la fumat. Asta se întâmpla acum aproape 2 ani. La scurtă vreme, în mai putțin de 6 luni, am adăugat pe cântar încă 22 kg din ronțăit prostii.
Treaba urâtă e că atunci când devii din om neom și te porcești, nici nu realizezi. Eu cred că se întâmplă niște lucruri în background,iar pierderea respectului de sine (sau diminuarea lui substanțială) ar fi printre ele. Tu te vezi în oglindă zi de zi, nu ești mulțumit (ă) dar nu-ți mai pasă. Dacă mai pui botul la toate cretinătățile din online care te încurajează să fii așa, pentru că tu ești frumos și deștept oricum ai arăta la exterior, cu atât mai rău. Ce nu îți spun „prietenii” online? Probabil partea cu „nu e sănătos” și oricât ai vrea să te minți, nu, nu arăți deloc bine, nici măcar nu mai arăți uman. Și o simți. O simți în fiecare privire ce te judecă, o simți și pe alte planuri, ca de exemplu când îți periclitează job-ul și stabilitatea financiară pe care ai crezut că după multă trudă, care întrucâtva te-a împins spre drumul ăsta, ai obținut-o. Ei bine, nu. Totul e un castel de cărți care la cea mai mică adiere e gata să se năruie sub privirile tale neputincioase. Și da, mereu va fi cineva gata să te pedepsească, să îți dea o lecție, lecție pe care nu ai cerut-o și de care nici nu știai cât de mult ai nevoie.
Dar lecția se va întoarce, înzecit, la vremea ei. Toate la timpul lor.
U.C.M.R.-A.D.A. sunteți bine?
Jumătatea lui Iunie aproape, vremea pentru rapoarte de audiență și evident emiterea unor noi facturi. UPFR și Credidam la datorie, își fac treaba. Și chiar bine. Cine nu răspunde la un amărât de mail de o lună de zile? Vă las pe voi să ghiciți. Vă dau și variante de răspuns, îl facem grilă, sau lăsăm așa, în scris? Poate îmi spuneți voi în comentarii. Atât am avut de zis pe acest subiect. Semi-ilegaliști în continuare, deh, c-așa-i românul, ca și petecul, sau era aia cu „turcul și pistolul”? Le mai încurc.
Ce am mai făcut nou?
Glumesc. Nu a întrebat nimeni. Deci vă povestesc 🙂
Așadar, am creat un sistem de bonusare și pedepse pentru muzica de la radio. Cam cum ar trebui să fie și pe la instituțiile statului: faci treabă ești promovat, nu, ești retrogradat. Prin urmare, piesele care au audiențe bune sunt „promovate”, ajungând în heavy rotation (da, știu ce e heavy rotation, dar așa am vrut eu să denumesc categoria, să se simtă speciale) cele care nu performează, sunt „ascunse” temporar într-o categorie din care AUTO DJ nu ia niciodată piese. Ele rămân disponibile pe site și pot fi „salvate” fie de voi prin rubrica Preferințe sau manual de către mine în emisiuni.
Am să explic mecanismul într-o serie de clipuri pe canalul oficial de YouTube al Radio 90 Hit
Tot acolo găsiți cele mai noi piese ale mele în colaborare cu inteligența artificială. Practic s-au întâlnit toate geniile artificiale în capul meu gol și și-au făcut de cap. Ești curios? Nu fi! Dar dacă ești, uite mai jos o mo(n)stră: